Bilanț coronavirus România. Au fost înregistrate 3109 noi cazuri și 68 de decese în ultimele 24 de ore

Publicat: 13 oct. 2020, 13:33 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Bilanț coronavirus România, 13 octombrie 2020. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3109 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus din 26718 de teste prelucrate. De asemenea, au fost înregistrate încă 68 de decese. La ATI sunt internați 651 de pacienți.

Până astăzi, 13 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 160.461 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
120.515 pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.109 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 770 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Bilanț coronavirus România. 68 de persoane au murit în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 5.535 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 12.10.2020 (10:00) – 13.10.2020 (10:00) au fost raportate 68 de decese (40 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Timiș, Tulcea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria 50-59 de ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de peste 80 de ani.

64 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități , iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Bilanț coronavirus România. La ATI sunt internați 651 de pacienți

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.399. Dintre acestea, 651 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.709.306 teste. Dintre acestea, 26.718 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.933 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.785 la cerere.

Pe teritoriul României, 15.306 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.886 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 34.496 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 23 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.320 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.502 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 4.364 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 651.702 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 4 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În străinătate, peste 6800 de români au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.812 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.999 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 122 în Austria, 21 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Sursă: GCS

Publicat: 13 oct. 2020, 13:33 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×